Anuntul tau

Anuntul tau

Rămaşi în drum după ce le-a ars şi a doua casă

Alte stiri
Similare
Mai multe din această categorie
Postat la 9pm - June 18, 2012
Rating: 2.7 (37 Voturi)
În doar jumătate de an, în gospodăria Victoriei Rusu din satul Găuzeni s-au produs două incendii. În ambele cazuri, focul a sugrumat construcţiile, distrugând toată averea oamenilor. În acea zi, gospodina a trebăluit prin ogradă, pregătindu-şi rezerve de fructe pentru iarnă. Femeia recuonoaşte că a văzut când de la coşul de evacuare a fumului de la cuptoraşul de afară s-ar fi aprins şopronul, dar, speriindu-se, a ieşit în drum. Aşa cum flăcările de la şopron erau mari, acestea au cuprins şi cioclejii depozitaţi în imediata apropiere. Pentru a salva averea, să stingă pojarul au sărit nu numai vecinii, ci şi aţi locuitori ai satului, care au văzut incendiul. Martorii au ţinut să menţioneze că dacă ar fi fost în sat macar o unitate de transport cu o cisternă cu apă, cum prevăd normele antiincendiare, ar fi fost posibil de localizat mai uşor focul. În ianuarie curent, de la coşul de evacuare a fumului, în gospodăria Victoriei Rusu s-a aprins bucătăria de vară. Pe motiv că acasă nu era nimeni, focul a fost stins cu mare întârziere. După cum am fost informaţi la secţia situaţii excepţionale, de la începutul anului curent, în raionul Şoldăneşti au fost înregistrate 16 incendii de proporţii. În fiecare al doilea caz, focul a distrus case de locuit şi apartamente.

Comentarii 

 
0 #2 Izvoras 20-06-2012 15:06
De ce trebuie sa bem doi litri de apa pe zi
1 Ian 2010 ... Medicii recomanda fiecarui om sa consume cel putin doi litri de apa pe zi. Stii care sunt principalele beneficii ale consumului zilnic de apa?
www.ziare.com/.../de-ce-trebuie-sa-bem-doi-litri-de-apa-pe-zi-984111
Citat
 
 
0 #1 boba 20-06-2012 13:12
cum e corect : doi litri sau două litre pe zi?
Citat
 
RSS

Ultimele comentarii

Publicitate

Curs valutar BNM

EUR
1
EUR
15,892 0,057
USD
1
USD
12,378 0,071
RUB
1
RUB
0,394 0,002
RON
1
RON
3,662 0,012
UAH
1
UAH
1,518 0,006
Date: 20.05.2013
Source: BNM

Privesc.EU

Cine e On'Line

Avem 312 vizitatori şi 2 membri online

Logare

RSS
ImpulsTV pe Facebook
ImpulsTV pe Twitter
ImpulsTV pe YouTube
ImpulsTV pe Odnoklassniki