Furtuna lasă satele în beznă si descoperă stâni
Postat la 8pm - July 16, 2012Rating: 2.6 (28 Voturi)
Vijelia de la sfârşitul săptămânii trecute a distrus punctul de delimitare a reţelei electrice de la fosta întreprindere pentru recepţionarea cerealelor din Şoldăneşti. în urma trasnetului, s-a incendiat un transformator, la stingerea căruia au fost solicitaţi să intervină salvatorii din oraş.
Pe motiv că incendiul a fost observat de gardieni mai târziu decât acesta izbucnise, flăcările cuprinsese toată clădirea substaţiei. Incendiul avea grad sporit de pericol aşa cum peste perete, în camera vecină era alt transformator, mult mai puternic şi, respectiv, în care era un volum mai mare de uleiuri. După cum a precizat Pavel Lungu, energeticianul întreprinderii, prejudiciul cauzat se cifrează la peste 250 mii lei.
Calamitatea naturală a lăsat urme şi în alte localităţi. La Şipca, copacul doborât de vântoaică a căzut peste firele electrice şi linia de telefonie fixa. Ca rezultat, localitatea a rămas în beznă. Potrivit lui Valeriu Burduja, şeful secţiei situaţii excepţionale Şoldăneşti, în ansamblu, furtuna a lăsat peste noapte fără energie electrică vreo zece localităţi din teritoriu. După cum am fost informaţi la secţia situaţii excepţionale, vântul a aruncat vreo 20 de foi de ardezie de pe o stână din satul Cotiujenii Mari, vreo 30 de foi de ardezie au fost distruse de pe clădirile Centrului medicilor de familie din Olișcani și de pe liceul din Vadul Rașcov.
Categorie: Stiri
Cod Includere
|
Adaugă comentariu





P 
